Livada de gutui
In drum spre satul bunicilor, pe malul stang al unui parau pastrand inca ceva din clinchetul proaspat si graba cu care coboara din inima muntilor, cotind pe primul drum dupa piatra cenusie de hotar asezata zice-se in legenda de unul din voievozii din vremuri stravechi, se-ntinde cea mai frumoasa livada pe care am vazut-o vreodata. E o livada de gutui; si mai rar se vede asa ceva, desi domnul Vasile Ionescu, omul care-a pus primul copac acum vreo 20 de ani si care, cand eu am ajuns la livada, se plimba agale printre pomii infloriti, spune ca sunt copacii cel mai usor de cultivat. Florile roz-albe par a fi flori de mar, nimic nu anunta fructele galbene aurii si lungi, ca niste pere tari. Macar ca nu dau rod decat dupa 3, 5 sau 7 ani dupa plantare, si nu le place solul cu piatra de var si calcar, ci unul argilos, cel mai mare dintre gutuii lui Vasile Ionescu are mai bine de 5 m, iar cei mai pitici, aproape 3. Primul pom l-am plantat acum 23 de ani, era vremea cand imi jurasem sa ma-nsor cu Adina lui Zaharie. Fructele se culeg in octombrie inainte sa cada prima bruma, mi-a mai zis el, zambind pe sub mustata aproape alba, si se tin in casa, pe dulap, sau in pod, si se coc singure, si casa miroase dulce cateva saptamani la rand… pana face mama dulceata, – peltea i se spune, cu gutui, zahar, apa si lamai.. sa fie-n zilele de iarna de pus pe felii de paine calda.
Asculta link
Lasă un Răspuns