am asistat astazi la un – era sa spun, fapt divers – si asa pare, daca n-as fi fost eu insami implicata.
ma intorceam de la ora de pian de la profesorul vasilescu, putin dupa orele unu ale amiezii, trecatori putini, masini si mai putine la sosea, un tramvai vopsit tot in rosu hurducaind pamantul lung ca un sarpe in drumul sau de-a dreptul prin mijlocul bulevardului, si in el vreo cateva femei cu palarii de paie si barbati cu camasile descheiate la gat. imi taram picioarele incaltate in papuci pe trotuarul paralel cu linia tramvaiului uitandu-ma aiurea prin gradini si minunandu-ma ca in fiecare zi de caisul din curtea casei de la nr. 22, aproape de intersectie, plin de fructe coapte inmiresmate. adevarat va spun, in dreptul acelei gradini, aerul miroase asa de dulce; nici fum, nici a asfalt incins, nici a gogosi si supa de aripi de pui cu cartofi, cum miroase din belsug prin fata chioscurilor fast-food, gogosariei si a terasei de la bulevard cu cateva zeci de metri in spate.
ora cu profesorul vasilescu se prelungise un pic, din pricina ca sotia sa il anuntase ca renunta la bai – pesemne, dupa ora de pian voiau sa se duca impreuna la strand. dar doamna vasilescu a spus scurt, azi nu mai mergem, si si-a dus mana la cap, dand si ochii peste cap, semn ca acuza o oarecare indispozitie fizica, pe care soarele nemilos i-ar fi agravat-o fara doar si poate.
si tarandu-mi astfel picioarele pe caldaram, cu parul fluturand auriu in briza de sub castani, gandindu-ma la fel si chip de nimicuri, am auzit la un moment dat o larma asurzitoare ce-a spart linistea, mult dupa ce tramvaiul rosu disparuse si amiaza se latea linistita la soare ca o catea aurie lingandu-si labele in iarba cu varfurile arse.
…………………………………………………………….
te iubesc
